Alexandru Macedonski

Alexandru Macedonski

de George Bacovia



Trebuie sa scriu ceva despre acest poet al epocii care a fost cand uitat, cand recunoscut cu cea mai deosebita galerie.
Sunt cativa ani de cand poetul Macedonski nu mai este printre noi; moartea, cu care se complacea in unele versuri de ale sale, l-a condus spre repaus.
Curentul literar, asa-zis decadent, pe care il formula in revistele sale periodice: Literatorul, Forta morala si altele, m-a facut sa-l cunosc de-aproape.
Nu voi uita cele cateva ore de sambata seara, ascultand, in salonul sau literar, pasagii din romanul Thalassa, o intreaga opera a simturilor la care maestrul lucrase inca din tinerete.
Poeti, pictori, ziaristi formau mediul sau obisnuit, astfel ca isi apropia o cultura artistica serioasa, cu care a luptat la formarea unei poezii sociale agreabila.
Printre admiratorii sai intalneam pe atunci pe Mircea Demetriade, Stefan Petica, Caion - literatori destul de apreciati astazi de publicul cetitor, si care si eu au murit cu cativa ani mai inainte.
Se poate crede ca nefericitiul poet Eminescu sau Al. Macedonski ar fi influentat asupra poeziei romane cu talentul lor si ca trebuie sa mai asistam pentru a ni se proba aceasta, de catre unii dintre discipoli?
Posibil ca nu se mai discuta!
Daca trebuie sa-mi amintesc de acest poet, care a murit prin anul 1920, este fiindca am cetit operele sale, si nu cred ca vor pieri vreodata.



Barlad, 1928





Alexandru Macedonski


Aceasta pagina a fost accesata de 2376 ori.
{literal} {/literal}