Ninsoare

Ninsoare

de George Bacovia


La scara, zurgalaii zuruiau... si ningea. In noapte, satul era ascuns; un ecou moale, si ninsoarea se desfacea mare si linistit. Lasam petrecerea in plinul ei, cu domnisoare la dans, pian, mancaruri si vin. Plecam intr-o alta parte a satului, cu sania unei familii care petrecea aici, si ma duceam sa ma culc sau sa veghez. Intr-o blana, alaturi cu o fata de casa in alta blana, lunecam pe drumuri nevazute, ascunsi in ninsoare.
Ajunsi, urcaram un cerdac... La o casa, fata deschise usa unei sali, aprinse o lampa si, cam emotionata, voia sa ma serveasca cat mai bine. In odaita rustica veghea o candela verde si o tacere calda...
Am ramas pe marginea patului, privind un covor, iar fata trecu in alta odaie, printr-o perdea de margele. In noapte ningea.
Prin sala se auzea cate o clampa veche, de fier, o usa uscata, si apoi nimic. In lumina verde, cantandu-mi in cap valsurile pianului, ma dezbracam, inecandu-mi un oftat si instrainare pe totdeauna. O multime de ganduri negandite ma intarziau, fara sa dorm, privind, printre gene, lumina si licarirea perdelei de margele. O pisica, verde-pal, intra incet... se uita spre pat, se arunca usor peste mine...
Un brat gol rasfirand incet margelele, o privire despletita, si fata intreaga, verde-pal, in odaie. Priveam printre gene fara nici o miscare aceste opriri si inaintari pe nesimtite, cu respiratii oprite, si ochii mari. Sunt frumuseti intime, care raman in singuratate. Ninsoarea se lipea inainte pe fereastra, si fata se retragea incet cu pisica, onduland perdeaua, dupa care o umbra se mai vedea privind.
Ca o plictiseala de orice, candela incepu sa se stinga.
Un sir de emotii palpaiau, dand loc altora... si perdeaua de margele se infiora in zadar.
O noapte... la scara zurgalaii zuruiau... si ningea... plecam... candela verde se vedea prin ninsoare.

Cugetul romanesc, Bucuresti, martie 1923





Ninsoare


Aceasta pagina a fost accesata de 1588 ori.
{literal} {/literal}