Valuri

Valuri

de George Bacovia


Ceea ce era pustiu era ca ea ma chema cu brate obosite si o chemam, de asemenea, pe celalalt mal, pe maluri despartite de ape mari... si vrerea noastra era un vaiet peste valurile grele si pustii- un ecou al ultimilor oameni sub nouri de plumb ingalbenit.
Departarile profilau o civilizatie ca o silueta darmata, pamantul astepta un nou transformism si eram ultimii oameni peste aceste valuri...
Oh, ea fu cuprinsa de bratele unui monstru si dusa grabit in peisajul indepartat, in umbra padurilor reci... si aceasta femeie se scalda in apa limpede, in noaptea calda cand am venit sa uit in umbra salciilor adormite o veche indiferenta de aici.
Am mai vazut-o intr-o aurora sanatoasa cand sufeream de nervi, la portile din fundul gradinii ce da spre garla...
Apa somnoroasa, sau poate, si un pescar, mai departe, poate si-o pasare, si miscari de culori, tacere...
Daca ea cutreierase lumea si in ochii ei era o noapte surprinzatoare si daca-mi spunea ca ma stie de mult, eu priveam gradina napadita de plante, si in aceasta zi libera mancam caise si mere, udandu-ma de roua...
Am mai gasit-o intr-o noapte cu ploaie, in odaita unei dugheni, in fundul unei curti, tampita, in fata unui pahar cu bere, intre pareti, cu tablouri strambe, privindu-ma cu aceeasi ochi de noapte.
Sedeam, si noaptea trecea; in alte odai se auzeau betivi; lampa ne inegrea porii, nu mai eram eu, nu mai era ea; si am uitat si aurora si noaptea; si apele amari ne plouau in targul cu garle si podete; si noaptea; noaptea ne ducea in noapte...

Cuvantul liber, Bucuresti, 16 februarie 1921





Valuri


Aceasta pagina a fost accesata de 1214 ori.
{literal} {/literal}