Cantec tarziu
de George Bacovia
Cu un tren de noapte, Sensi, un nume intre amici, visator idealist, sosise intr-un oras unde era numit profesor de cunostinte literare, la un liceu particular, dupa multi ani de munca si de asteptari.
Era spre toamna; orasul, aproape adormit.
In camera mica a unui hotel modest, la lumina slaba a unei lumanari, ramas singur, sedea pe marginea patului, obosit de ganduri si de drum. Era imprejurul sau tacerea oraselor mici pe care n-o mai cunostea si de care se temea ca si cand ar fi ramas pe un camp, undeva departe.
A doua zi trebuia sa se prezinte directului scolii si sa duca un pachet la o doamna, care, probabil, ii va fi viitoare gazda...
Prin fereastra deschisa se auzi, deodata, un mars din fanfara, si pe trotuare se vedea lumea care iesea de la gradina publica si care se indrepta spre casa.
Ce noapte senina! Muzica se pierdea departe, iar copacii se cuturau pe strazi, in suspine de toamna, amintind iubiri ce nu mai sunt...
Adormi tarziu...
*
De la cafeneaua unde intra a doua zi, si dupa ce cunoscu putin orasul, se prezenta directorului liceului. Peste cateva zile incepea cursurile; era satisfacut.
Ceea ce il interesa mai mult era ca trebuia sa intrebe la hotel despre o strada unde sedea doamna pentru care avea acel pachet.
Daca, intamplator, la aceasta doamna va putea gasi o camera pentru el, nu i-ar fi ramas decat sa duca o viata ordonata, simtindu-se slab si obosit.
Sub palaria moale, pletele sale incadrau o figura ganditoare, ce tace de prea multa suferinta. Cand zari numarul casei printre copacii care o ascundeau si cand intra in ograda tacuta spre a ajunge la camerile din marginea cealalta a cladirii, ce dadea spre o gradina de flori si pomi, paru ca aude o muzica de iubire si ca sosise ca un sfarsit la un vis frumos.
caci era o vointa a sa de a ramane in aceasta casa atat de necunoscuta si totusi atat de nobila.
Aproape palid, dar cu o atentie mai deosebita ca de obicei, el saluta o femeie frumoasa, care ii iesise inainte pe o mica sala.
- Da, sunt eu, persoana de care intrebati, zise ea rosindu-se in fata acestui necunoscut, care parea oarecum mirat de frumusetea ei blonda, cu ochii verzi, si imbracata cu o haina de matase alba...
Pe usa ce ramasese deschisa, de la odaia ei, se vedeau tablouri si un mobilier cu un parfum de modestie de altadata. Ei vorbira emotionati, si apoi intrara in acea camera.
In pachetul adus nu erau decat o cutie de bomboane si o scrisoare de la o fosta prietena a ei; ii scria o multime de noutati, de cand nu se mai vazusera...
Ramas in surtucul sau de catifea cenusie, Sensi privea dintr-un fotoliu spre Marieta, care citea, zambind, intr-un alt fotoliu, de langa masa.
- Se vede ca sunteti obosit de drum, zise ea. N-o sa ma refuzati daca va dau un ceai de rom; deci o sa ramaneti un moment singur.
Printre vorbele de multumire ale sale, ea iesi printr-un mers usor, pentru a trece intr-o alta camera, unde puse sa fiarba apa la o masina de spirt.
De mult nu mai cantase; si se trezi fredonand o melodie ce-i venise in gand fara sa stie; de cand astepta sa inchirieze aceasta camera, unde prepara acum ceaiul, si cat de potrivita ar fi pentru acest musafir, care venise, poate, pentru a-i schimba viata monotona de pana acum...
Dealtfel, ca si celelalte camere, aceasta mai fusese inchiriata, dar nici unul din cei care au stat nu i-au devenit simpatici.
Pana sa fiarba apa, ea se intoarse spre acest domn surtucul de catifea cenusie, cu profilul fetei trist si incadrat in plete.
- Si veti ramane in orasul nostru, cine stie cat timp?
- Da! raspunse el, cautand sa-si formeze un mod de a vorbi frumos despre impresia ce i-o facuse orasul si casa aceasta in care se afla; sunt, insa, pe ganduri, nestiind unde voi locui si daca voi avea linistea ce o caut... Daca imi dati voie sa va cer o adresa in aceasta privinta, sau, o, daca ati avea un loc chiar aici, ar fi pentru mine realizarea unei dorinti de neasteptat...
Dar Marieta zambea, parea distrata, privind spre fereastra la frunzele de toamna ce se desprindeau incet, si abia daca mai asculta povestea acestui suflet, care continua pe un ton din ce in ce mai teatral.
In cateva minute, devenise o alta femeie, simtea cum se hotaraste spre un pas nou, dupa care nu mai vedea nimic decat sfarsitul...
Se scula si veni langa masa unde sedea el pe ganduri si astepta un raspuns din partea ei.
- Da-mi voie, spuse ea cu un glas trist, sa-ti arat odaia pe care ai putea-o ocupa; vei fi cat se poate mai bine, deprizandu-te...
Ea il lua de mana, ca pe un copil suferind, si il conduse in camera de peste sala, acolo unde apa fierbea pentru ceai si pe care o turna intr-un ceainic de portelan.
Era placut aici.
Cam aceasi fel de mobila, mai putina, si o melancolie ce o dadea un dulap de haine cu o usa de oglinda. Pe fereastra se vedea mica livada, peste care amurgul se lasa violet.
In oglinda dulapului, vechi, de o coloare deschisa, Marieta se vedea pregatind ceaiul.
Bautura, cu lamaie si rom, raspandea un miros imbatator si intim; ei sorbeau apa calda ca niste infrigurati veniti de departe.
- Se apropie iarna; a naturii, sim poate, si a noastra, spuse ea; filosofez in fata unui pahar cu ceai... Spune-mi, mai gasesti urme de tinerete in mine sau sunt numai o falsa aparenta?
Desi mi-ai spus ca esti prea multumit sa ramai, te vad inca preocupat de ganduri si, aproape, chiar trist.
Cum sedeau, apropiati unul de altul, el ii lua, distrat, mana, sarutandu-i-o cu buzele fierbinti, muiate in ceaiul imbatator.
Se privira tacuti, continuand sa bea din licoarea calda.
Ramanea sa doarma in acea odaie, chiar din ziua aceea; pleca, curand, sa-si aduca un geamantan de la hotel.
*
Daca cineva ar fi vazut acea singuratate interioara in care se afla marieta, ar fi privit ca si dansa odaia ce parea ca asteapta sa gazduiasca pe un nou venit.
Parea atata schimbare,in atata scurt timp...
Cu un pas ametit, ea se retrase in camera ei, unde se vazu, in cristalul oglinzii, ca mai frumoasa, dar obosita. Avu rabdarea de a-si pune la un deget un inel cu o piatra rosie si cazu pe acelasi fotoliu pe care sezuse el.
In zadar, nu mai era capabila sa gandeasca; pe figura ei placuta se aseza, incet, dezgustul si-i inchidea ochii.
Tarziu, poate ca in vis, auzi o trasura in strada, apoi usa de la camera de peste sala. In amortirea aceasta, ca niciodata, se gandea ca era saraca, cu toate ca era proprietara unei case care-i aducea un oarecare venit.
Se trezi cand umbra sotului ei, mort, voia sa apara.
Se ridica si aprinse lampa.
*
Dincolo, Sensi, inapoiat de la hotel, scotea din geamantan cateva obiecte de toaleta si carti.
La lumina slaba a unei mici lampi incepu sa fumeze o tigara, plimbandu-se, ganditor, prin odaie.
Tacere. I se paru ca Marieta nu e acasa sau ca doarme.
Iesi, oprindu-se la usa ei.
- Intra, se auzi vocea ei, destul de tare, desi venea chiar dansa sa deschida.
Se gasira atat de apropiati, incat el o plimba, de talie, pana la patul din fundul camerei.
Printre intrebari emotionante, ea ar fi vrut sa spuna ca aceasta intimitate vine prea repede, dar nu mai avea timp; era iubita si, aproape, invinsa.
Isi spunea apoi, printre altele, daca s-ar putea gasi, mai tarziu, o altfel de viata sociala, sau un concediu.
Erau ascunsi. Se invaluiau in mister.
Din cand in cand, se auzeau pasi pe afara, de la ceilalti, care locuiau in aceeasi curte.
Ei, insa, vorbeau despre cartile aduse si despre alte carti, ce asteptau la ea, ca pentru o mangaiere cand vor fi plictisiti...
*
Cateva luni trecura, si el parasi cursurile. Petrecerile iernii il gaseau langa Marieta, in odaile incalzite, privind ninsoarea sau vorbind despre dramele vietii.
Amandoi citisera, in acest timp, toatecartile celeaveau, si impumutasera un fel artistic de a trai, din unele romane.
Cate un vant usor se auzea in horn, aducand de departe tristete si saracie.
Privirea lor vesteda de nopti nedormite si de placeri; pe fata lor pudrata, ochii apareau mari si suferinzi.
Ateneul literar, Bacau, noiembrie-decembrie 1925
Cantec tarziu
Aceasta pagina a fost accesata de 2648 ori.
