Nervi de toamna
de George Bacovia
Toamna... iar sunt copil,
Prezenta mea am pierdut-o...
Si iar defileaza, umil,
Mizeria uitata de cei ce-au cunoscut-o.
Inima, grea, se izbeste-n bizare cadenta....
Oftica, toamna si zdrente...
Despre asta nu, despre aceea nu,
Frunze la vant...
Hohu,
Si eu am fost pe pamant,
Dar unde-ai fost tu?
Sunt iar in orasul enorm.
De cei ce se sting, nimeni nu regreta.
Dorm...
Toamna... si amurguri de jale
Pateaza cu o spaima violeta
Oglinzile publice, murale.
Adio, visul se ascunde...
Inainte? Inapoi? Oriunde...
Seara, Bucuresti, 20 octombrie 1914
Nervi de toamna
Aceasta pagina a fost accesata de 2488 ori.
