A batut vantul
de George Bacovia
A batut vantul... Frunzele cad peste noi si peste ziare.Am plecat pe o alee fara banci; trec singur pe langa bazinuri de piatra parasite, si de la sfasitul parcului, privesc campia nesfarsita peste care se lasa corbii si vantul parasirii.
imi amintesc de romane pasionale, in care eroii se impusca, sau se otravesc, se spanzura, se arunca in mare, sau inaintea trenului.
E trist. Frunzisul e galben si sunt si frunze rosii ca pete de sange; daca vrei sa ramai pe ganduri, pe aceste alei de toamna, e prea mult mister si nu e nimeni sa rada, sau sa te planga.
Numai poetii redau in cateva strofe, aceste stari de melancolie, si numai ei ne amintesc de taceri si singuratati...
in drum, spre oras, m-am gandit la descrieri care sfarsesc cu sperante de viitor. La coltul unei strazi asteptau mai multi un tramvai; pe bulevarde mari, vantul duce repede praful si frunzele, pana departe...
E toamna... cu tramvaiul am ajuns la celalalt capat al orasului; pe aici sunt cazarmi si fabrici.
Am ratacit si pe aceste strazi, ca prin marginile unui oras de provincie; pe maidanele goale se lasau corbii, iar zarea era inchisa si rece. Pe o strada din acele locuri, am intrat in gradina unui restaurant, unde am stat mai mult pentru un vin nou care era si bun, pe cand un gramofon canta intr-o camera a acelui local.
Un tanar elegant, cu floare la reverul hainei, un fel de nebun distractiv, sprijinindu-se in baston, privea la consumatori cu miscari lenese din corp. Intru tarziu i se facu semn sa ia loc la o masa. Acest nebun manca si canta dupa gramofon, si din cand in cand, se ducea la masa ofiterilor pentru a se recomanda, ceea ce
facea o placere deosebita doamnelor... Gramofonul canta, cand ca o fanfara, cand cantece populare din voce; era totusi liniste, izolare, iar vinul dadea visari ca sunt si mai singur...
Spre seara, am luat in oras, cateva cafele intr-un local plin de lume, printre care se distingeau cativa poeti, cativa artisti, – vor aparea desigur in toamna aceasta, cateva reviste literare cu scriitori de talent cu o nota noua in poeme mici, sau cine stie in ce fel...
Ploua incet; cafeneaua e si mai plina, si, cand se face tacere, se aude cum cade ploaia incet, care predispune la somn… Noapte.
Pe asfaltul ud, se rasfrang luminile felinarelor, si trec umbre de trasuri si de oameni... pare o carte cu ingeri, demoni, stele, suflet si alte vedenii...
Cate intalniri mai ieftine, sau scumpe, raman in urma, si cate gradini plouate, cu parfum de toamna, pana spre casa…
A batut vantul
Aceasta pagina a fost accesata de 3341 ori.
