Undeva

Undeva

de George Bacovia


Treceam pe acel platou melancolic, in plimbarile singuratice, acolo, in provincia departata, in zilele de vara, in ravasirile de toamna, unde golul ma absorbea pentru a ma contopi cu neantul departarilor senine sau inchise.
In ziua pustie si calda, cocosii cintau peste tot pamintul stins si indepartat ca o nimicnicie, pe care auzul nu poate s-o mai uite.
Oh, totul vorbea de istoria pamintului si-a animalelor ... O vale verde ... si urmele unor locuinti de mult parasite, ale unui singuratec care, traia asa cum se spune ca se poate trai. Era o jale de vesnicie in liniile simple a acestui loc, incit ea a plins o data, acolo, cu un buhait atit de primitiv, dorind cit mai curind orasul care astupa asemenea zari ...
De atunci, ea se temea de mine, si numai singur treceam pe platoul melancolic, unde soptea mitologia ...
Se putea crede ca in pivnita parasita din valea verde in ziua de vara, cind cocosii cinta peste tot pamintul a vesnicie, ar fi ramas ceva uitat din somnul timpurilor ... acolo, in pivnita parasita ...
Pe treptele putrede am coborat intr-o zi, si ochii mei se desprindeau in intunerec ... Erau cruci mari de var, trase pe zidurile negre, si data unor ani foarte vechi, si cotituri ce zaceau mai innoptate si mai friguroase.
Privind in pamant, se vedea linga un parete un loc cu nisip si lut, pe care, cu ajutorul unei scinduri gasite, m-am pus sa-l scormonesc, pe cind in tacerea umeda, in acest pustiu, umbrele voiau sa ma surprinda.
Erau urme de butelii ce-au fost pastrate de mult in acest loc, si scindura cu care scobeam un trecut a scrisnit de ultima sticla ce dormea acolo, de demult, ruginita si cu gitul plin de ceara ... a carei aroma am baut-o la soare, in valea platoului melancolic, unde ea a plins, de unde eu am plecat printre oameni, dar oamenii erau foarte ocupati ...


Flacara, Bucuresti, 14 mai 1916, cu subtitlul Poema in proza




Undeva


Aceasta pagina a fost accesata de 1090 ori.
{literal} {/literal}