Zborul cartilor

Zborul cartilor

de George Bacovia


S-a scris, atit de mult, incit, fatal, tot ce se mai scrie pare ca s-a mai spus. Se repeta, constient sau inconstient, aproape fond si forma, de condeie de meserie si de acei de buna-credinta care au curajul sa creada ca sunt cu totul originali.
Chiar aceasta observatiune de acum, desigur ca s-a mai facut. Da, se scrie. Si sunt scriitori atit de simpatici, care tin la operele lor asa de mult si pe care ti le citesc cu atita voluptate, incit vezi ca scepticismul tau e cu totul fara nici un sens.
Cititorii, la rindul lor, citesc zilnic: ziare, reviste, volume, cu acea rabdare si curiozitate care se da numai lucrurilor noi, desi in acest apogeu de cultura, sub ochii lor, joaca fara voie o semiplagiere universala. Si cum ar putea fi altfel intr-o continuitate uniforma a unui concept de viata ce se repeta de veacuri? ... Dar ciudatenia vine de acolo ca tocmai ceea ce ar mai putea fi itnrucitva mai nou, aceea pare ca plictiseste mai mult, ca e banal, citindu-se insa cu o cunoscuta concesiune vechile banalitati, atit de dragute ...
Cu toate acestea, fiecare e insetat dupa ceva nou ... Duioasa contradictie!
Intr-o noapte, pe strazile unui oras mare, m-a surprins o furtuna de ploaie si m-am refugiat, din intimplare, intr-o librarie. Ploua torential, orasul devenise pustiu, iar eu stam rezemat intre niste tejghele pline cu turnuri de carti si inconjurat de rafturi ticsite cu alte zeci de mii de volume, care te ameteau numai privindu-le. Citeam titlurile acestor teancuri, si ele incepeau, incet-incet, sa se aseze, si chiar numele unor autori se confundau.
Ma gindeam, atunci, la proprietate, concurenta si in special la proprietatea literara ... Ploua, si in librarie era o tacere trista ... Aruncate pe un colt de masa, citeva brosuri subtiri si anonime isi aratau si ele numele lor: Pentru piine, Dreptate, Adevar, Iubire ...
Nu oare petru aceste simple principii e toata aceasta biziiala de comentarii si compilatiuni psihologice si patologice care, in loc sa limpezeasca, mai mult intuneca intelesul lor originar? ...
Atunci intelegi de ce atitea genii nu sau preocupat de nevoia scrisului si de ce altii si-au negat valoarea unui mare numar din operele lor.
            *
Era tirziu, ploaia mai incetase si pornii spre casa prin noaptea plingatoare si pustie. Dar, ca un cosmar, cartile intre care statusem veneau dupa mine si parca toata librariile din lume, toate bibliotecile oficiale si particulare isi concediasera, pe feresti, convoiurile colosale de carti, care zburau iumplind cerul, iar vintul le spunea numele lor, cind mai plingator, cind mai salbatec...Si o spaima de tot ce citisem, de cite uazisem ma cuprinse si regretam ca, creierul meu, ca si al altora, a devenit o moara hodorogita care nu se mai poate opri, care poate nu se va mai opri niciodata, tremurind intr-un cosmar continuu de cunostinte netrebnice...
Era tirziu si, in lumina slaba a odaii, ma gindeam si eu la ceva nou, fiindca mereu se citeste si mereu se scrie ... Insa ce ar mai putea fi nou decit ceea ce este ascuns si dispretuit de obisnuitii arbitri intelectuali, indepati cu tot profilul timplui lor, sucind si rasucind intelesul operelor care se repeta, fatal, cu un fond de idei noi, noi de tot ... aproape de cind lumea ... Si, adormind, ma revazui iar in libraria in care ma adapostisem; dar acu era pustie; cartile zburau peste toata lumea, si, obosite, mai tirziu, vor fi cazut in mari si oceane ...
Numai acele brosuri subtiri si anonime ami asteptau acolo, aratindu-si, parca zimbind, numele lor: Pentru piine, Dreptate, Adevar, Iubire ...
Nou ... de cind lumea, sau cel putin mai nou decit toate celelalte banalitati, care si-au pierdut si spatiul, si timpul ...


Orizonturi noi, Bucuresti, iunie 1915, semnat BOB





Zborul cartilor


Aceasta pagina a fost accesata de 1902 ori.
{literal} {/literal}