Flori sacre - Alexandru Macedonski

Flori sacre - Alexandru Macedonski

de George Bacovia




A scrie despre acest volum de poezii mi-ar trebui o betie de hasis, de opium, de parfume orientale, sub un cer de aur si azur cu voluptuoase mangaieri si suspinari din alta lume.
Poate de aceea si criticii nostri stau cu atata rezerva fata de acest mare poet.
Maestrul Macedonski, prin puterea geniului sau, prin fizicul sau de o nobleta artistica, invaluit intr-o visare cronica si nepatrunsa, rezista vremurilor, defaimarilor ordinare si nepasarii cu care a fost rasplatit; iar cand are timp, printre lacrimi, zambeste ... Si daca in sufletul sau e si ura, nimeni nu are mai mult motiv.
In poziile Flori sacre, ca si in poeziile sale anterioare, Bronzes si Excelsior, apare acelasi superb poet, de o eleganta suava, unita cu o putere masiva de marmora si bronz.
Maestrul Macedonski este un poet clasic, cu o cultura occidentala si cu totul vasta; pe atat prozator, dramaturg, om de stiinta, filosof, economist social, iar in galagia artei noastre a fost si este un luptator.
Poetul, fiind indemnat de cativa tineri, tirmite in largul lumii un nou volum de poezii, cu un artistic portret, dupa un tablou in ulei al fiului sau Alexis si cu o frumoasa si instructiva scrisoare-prefata, intitulat Flori sacre.
Voi cauta sa extrag cateva flori din acest buchet, desi oricine ar trebui sa-l savureze in total:

Mai! Mai! si aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Si vocile de frunze, si raze, si extaze,
S-a traiului uitare - un chin de care mor.

Mai: barca ce se duce pe undele tacute;
Si clarul diminetii, si veseli loptari,
Si luni ce sparg vazduhul pe-azururi renascute,
Si balti de-argint, si trestii, si candizi nenufari.

Si-oriunde, o natura tot tanara, tot blonda,
Si-n cer, pe car de flacari, Apollon, crud si bland,
Lucind intr-o parere de cursa vagabonda,
Jucandu-si caii de-aur, si-n inimi sagetand.


O poezie cu totul imbatatoare, si nu poate fi analizata.
Sau cateva randuri amare:

Cinstitule, trist visator,
Iti lasi copiii sarmani,
Esti singur, un biet cersetor
Cu fruntea brazdata de ani...
Stomacul ti-e gol si n-ai bani,
Si vai! esti nemuritor,
Cinstitule, trist visator!


Si cata tristeta in Cantecul ploaiei, asociata cu zbuciumul vietii:

Ploua, ploua... -
Ploua cat poate sa ploua,
Cu ploaia ce cade m-apasa
Durerea cea veche, - cea noua...
Afara e trist ca si-n casa...
Ploua, ploua.

Ploua, ploua... -
Ploua cat poate sa ploua...
Zadarnic vor cantece clare
Ca florile umezi de roua
Cei vecinic scutiti de-ntristare...
Ploua, ploua.

Ploua, ploua... -
Ploua cat poate sa ploua...
Fiinta mea si simtirea
Sugfar si plang amandoua...
Viata-si urmeaza-ndarjirea...
Ploua, ploua.

Ploua, ploua... -
Ploua cat poate sa ploua...
Rapana-n geamuri ca-n tobe...
Spinteca inima-n doua
Cantecul ploaiei de cobe...-
Ploua, ploua...-

Sa scandam acest inaltator avant, iarasi fara a mai analiza:

Rimele canta pe harpa: - usor un zbor se zvoneste
De pasari albe ce freamata - si dimineata domneste.
Ulmul, salcamul si plopul se auresc ... Isi soptesc,  - se iubesc.

Rimele canta pe harpa: - limpede curge izvorul,
Blonda e toata idila, - blond e pe vale pastorul...
O! dimineata! O! viata! Sufletul  ce se avanta, canta.

Sufletul ce se avanta, canta cu frunza, cu apa,
Si cu parfumul din floare de inchisoare se scapa,
Urca, esenta divina deplina, si pur s-absoarbe-n azur.


Din realitatea ce-l inconjoara, poetul simte un dor de duca spre orizonturi de vis, desi stie ca e un dor zadarnic:

E umed chimbrul pe colina,
Macesii par o florarie,
Sorgintea rade cristalina -
Esti tu, esti tu, copilarie!

Din roze ceruri, ciocarlia
Zvoneste cantece semete,
Domneste-n toata veselia -
'Napoi venit-ai, tinerete!

Dar ce vis e o naluca...
Raman cu trista mea nevroza,
Cu dorul meu nespus de duca, -
Spre raul blond, spre ziua roza.


Cat de umanitar si cu ce adanc inteles se termina frumoasa Hora de Pasti:

Pasti sfint ce bucurati,
Face-ne-ati cu totii frati...
Cobze, nai, viori - cantati ... -
Face-ne-am cu totii frati!


Si tot din grupa Margele de Olt, cine n-ar plange ascultand Doina saraciei, in care, pe lnaga viata poetului, vine ecoul suferintei unui popor si al tuturor epavelor sociale:

Oh, de ce n-avui noroc
Sa ma nasc un dobitoc,
Sa ma duca unde-or vrea
Far' sa stiu de soarta mea.
Sa ma duca la taiere
Far'sa stiu de junghiere.

Maica, maiculita mea,
Ce-mi facusi tu viata grea?
Ce rau iti facui eu, maica,
Ce rau iti facui eu, taica,
De ma scoaserati pe lume
Ori din dragosti, ori din glume?

Ca n-am, maica, ce sa fac,
Ca n-am, taica, cum sa-mpac
Dorul meu cu lumea rea
Si e saracia grea...
Lung si-a jale cainii latra
Si copiii-mi plang la vatra,

Si ce sa ma fac eu, - ce?
Ca scpaare nu mai e...
C-am vandut velinti si toala
Si n-am ce mai pune-n oala...
Nici malai n-am sa-l inmoi,
Si e vremea de apoi.


Volumul de poezii Flori sacre, care va ramane pentru totdeauna, ca si toate operele genialului poet Macedonski, se termina astfel:

Nu, de lume nici o vorba si de glorie - nici una:
Scmpi prieteni, luptatorul de-altadata nu mai sunt;
Eu privesc tot inainte, voi - in urma totdeauna;
Eu ma duc cu ochii-n ceruri, voi - cu ochii in pamant, -
Nu, de lume nici o vorba, si de glorie - nici una.

Clar azur si soare de-aur este inima mea toata,
Si pe cand ramane corpul sub destinul cunoscut,
Peste sufletu-n urcare este greu ca sa mai poata
Sa apese-amaraciunea din prezent sau din trecut, -
Clar azur si soare de-aur este inima mea toata.

Oh! lasati pe-oricine suflet in a lui perihelie,
Fericiti-l cand pamantul pentru dansul a murit,
Prosternati-va cand aripi mai presus de vijelie
Il rapesc in adancimea unui vis netarmuit, -
Oh! lasati pe-oricine suflet in a lui perihelie.

S-ar parea ca, poetul, dupa aceasta poezie, uraste sau se simte obosit, resimtindu-si sufletul, dupa atatea ingratitudini si ultragii ce i s-au adus, si ca ar dori sa plece pentru totdeauna la Paris. Dar tinerii care il viziteaza si il adora stiu ca maestrul lucreaza inca si ca, in curand, printre alte opere, va publica, in romaneste, superbul sau roman-poema Le calvaire de feu, opera publicata mai intai in frantuzeste, de care critica franceza vorbeste cu cea mai mare admiratie.
In aceasta mica recenzie, am citit cele mai scurte poezii lasand pe cititori a-si procura volumul pentru a admira poezii de o factura mai mare, pline de o profunda filosofie sociala si de o inaltatoare arta. Vor gasi: Avatar, Noaptea de decemvrie, Din "Faust", Imn la Satan, Psalmi moderni, Levki si alte flori rare, care vor mangaia, intotdeauna, sufletul acelor care in adevar sufar in valmasagul atator mizerii de la om la om.






Flori sacre - Alexandru Macedonski


Aceasta pagina a fost accesata de 901 ori.
{literal} {/literal}